Clipul

Clipul ăsta de la Veritasium înșiră o idee de bază cu care sunt de acord.

În multe cazuri ai nevoie de noroc🎲 în viață, dar evident nu e totul.

Extremele

Am impresia că am fost expus la 2 extreme în viață (la nivel de observator) în ceea ce privește norocul sau abordarea problemei norocului.

Miorița 🐑

Pe de o parte avem abordarea clasică românească “N-am avut noroc”. E abordarea pe care am impresia că o îmbrățișează cei care nu vor să își asume responsabilitatea pentru mai nimic. E Miorița. E destin, fatalitate.

Am învățat pentru examen. Dar un singur subiect din 20. Dar nu a picat fix ăla. N-am avut noroc.

Și e nocivă pentru că dusă la extrem, poate duce la inactivitate. Cum e să ajungi să te uiți la viața proprie ca la un film.

Nu e important să fac eu ceva. E important să pice ceva (din cer, de undeva). N-a picat azi. Poate în episodul următor.

Ca în bancul ăla:

În fiecare zi, un om se roagă lui Dumnezeu ca să-l ajute să câștige o sumă mare de bani la loterie. În cele din urmă Dumnezeu nu a rezistat, a deschis o fereastră din cer și i-a strigat: — Ascultă omule! Sunt gata să te ajut. Dar cel puțin trebuie să-ți cumperi un bilet de loterie!

Și e impregnată cultural chestia asta. îmi place cum sună “Așa-mi vine câteodată”, dar mă irită versurile.

Republicanul 🕴

Pe de altă parte, avem și abordarea că nu există noroc sau există, dar nu e așa de important.

Tot ce e bun și ți se întâmplă e din cauză că ai muncit mult.

E abordarea pe care o văd împinsă în față la americani, la republicani în mod special.

Nu înseamnă că republicanii au abordarea asta, dar unde am văzut-o în forma ei extremă era în discursurile lor.

Oamenii crează corporații imperiu doar pe cont propriu, prin munca depusă și talentul posedat. (Poate și primesc împrumuturi de câteva milioane de la părinți și prieteni de-ai lor… Și trecut prin școli scumpe unde se învață una-alta și se cunosc alții din cercuri sociale similare cu care poți porni afaceri. Dar nu are cum să fie de la noroc. Sigur părinții ar fi dat banii altora dacă veneau alții cu un plan de afaceri mai bun, dar nu a venit nimeni.)

Acolo suspectez că e și o componentă politico-economică. Dacă ar fi de părere majoritatea că unii au ajuns bogați predominant prin noroc și nu pentru că merită, poate le-ar veni idei răzlețe precum impozitarea mai mare… iar oamenii ăia au pornit războaie de la asemenea probleme. E ușor de acceptat să impozitezi norocul.

În timpul campaniei prezidențiale din 2012, Obama a fost atacat pentru că ar fi zis:

“If you’ve got a business — you didn’t build that”.

Peste noapte a apărut reacția “I Built It”. A fost modul în care au considerat republicanii de atunci că pot ataca mai eficient abordarea de stânga:

Uitați, ăștia de stânga în frunte cu tovarășul dictator Obama nu vor să recunoască munca antreprenorilor care au ridicat țara asta cu sudoarea lor. Vor să socializeze totul. Huo comuniștii!

Desigur, e politică. Puțin context ne arată că se referă la infrastructura de pe lângă business (drumuri, internet):

Somebody helped to create this unbelievable American system that we have that allowed you to thrive. Somebody invested in roads and bridges. If you’ve got a business — you didn’t build that. Somebody else made that happen. The Internet didn’t get invented on its own.

Într-un asemenea context, norocul nu are cum să fie acceptat ca un factor pentru succes. Mă mir că pare să fie acceptabil să zică politicienii că au avut noroc să-și întâlnească partenerii de viață.

Echilibru ⚖

De obicei adevărul e undeva la mijloc. Și în cazul acesta sunt sigur că așa este.

Ai nevoie de noroc. Dar trebuie să fii pregătit să profiți de situațiile norocoase care se ivesc, prin muncă.

Ce a vrut să spună autorul

• Veritasium a publicat un clip pe YouTube în care zice că și talentul și munca și norocul sunt importante în viață, iar eu sunt de acord cu el.