Cred că o mare parte din răspunsurile aiurea de la începutul crizei Covid-19 țin de calcule economice din partea autorităților. Și de gestionarea riscurilor:

• ce se întâmplă sigur cu economia dacă pornim carantina?
• Ce se întâmplă poate cu virusul ăsta?
  • Scăpăm?
  • Doar amânăm până la încă o rundă?
  • Câți mor în plus sau în minus?
    • Pot da vina pe ăia de dinainte?
    • Îmi afectează șansele de re-alegere?
• Care sunt șansele în procente pentru fiecare scenariu posibil?

Sunt convins că avem acces la mult mai puține informații decât factorii de decizie (ceea ce e normal).

Aparent, focusul ăsta pe aconomie e o abordare insensibilă sau perfidă. Dar nu-i neapărat. Sigur, vor fi mereu unii care se vor gândi doar la propria persoană.

Dar dincolo de cazurile astea avem problema că în era modernă, când economia s-a prăbușit, s-au ridicat tot felul de lideri care au promis soluții simple, soluții finale. Iar transformările pe care le-au promis au fost însoțite de violență și de moarte.

Nu zic că cei care ne conduc se gândesc la economie pentru binele nostru. E pentru binele lor în primul rând. Dar nu înseamnă că binele lor și al nostru ca societate ar fi decuplat.

Ce a vrut să spună autorul

• Salvarea indirectă de vieți sau condamnarea la sărăcie și boală se poate face și la nivel economic prin decizii bune sau rele.